Din mintea mea creaţă

Semiluna rosie revolutions (cine stie cunoaste)

Posted by Alexandra Ene pe Septembrie 6, 2009

Acum cateva zile a plecat Ramona. Abia dupa ce am lasat-o in tren, m-am suit in masina (cu o teama incredibila ca de la febra musculara abia facuta nu o sa mai pot tine de volan – insa nu a fost cazul) si am pornit mai departe pe unde imi era drumul, am realizat ca e pe bune – o sa ne mai vedem abia peste o gramada de timp, si cel mai probabil in alta tara. Nici macar atunci cand ea mi-a spus „so I guess this is good-bye” nu am realizat…. m-a prins din urma abia mai tarziu, dupa ce am dat un scurt ocol cu masina prin alte parti decat aveam treaba.

Mi se pare extrem de ironic modul in care ne-am cunoscut mai bine si am inceput sa legam o relatie abia cu putin timp inainte de plecarea ei inopinanta, poate cu cateva luni inainte. Chiar mai putin, desi ne cunosteam de cel putin 2 ani. Ma oftic intr-un fel pentru asta, desi oricum e mai bine mai tarziu decat niciodata, si precum i-am spus si ei, o prietenie odata creata ramane acolo, indiferent de distanta. Nu-mi pun problema ca nu ne vom revedea, ca se va rupe legatura. Este exclus. Insa probabil ca nu o sa mai pictam impreuna prea curand, si nu o sa mai facem vocalize impreuna prea curand (vecinii ei de camin stiu mai bine despre ce vorbesc eu aici) si nici nu o sa mai fumam narghilea impreuna in viitorul foarte apropiat. Ma rog, in ceea ce prieste narghileaua, we have a date 😀 Pana atunci, asteptam cuminti sa isi puna net 🙂

Cam aici mi s-au terminat cuvintele. Pe data viitoare

Anunțuri

2 răspunsuri to “Semiluna rosie revolutions (cine stie cunoaste)”

  1. laiurita said

    Acum trilogia este completa. 🙂 Interesant este ce o sa spuna si Rramoncita cand si-o pune net si o vedea la ce "revolutions" s-a ajuns din cauza ei.
    Narghileaua ramane, impreuna cu toate celelalte lucruri minunate care ne leaga. Si ori de cate ori ne mai vedem… o sa mai inchinam si in cinsteai ei, sperand ca si ea face la fel pentru noi prin Italia 😀
    P.S.: Cantitatea nu conteaza, ci calitatea. Asa ca probabil cuvintele ti s-au terminat cand trebuia. 😉

  2. Ramo said

    ufff…fetelor… ma faceti sa vreau sa fug de aici (mai precis din sediul firmei de transport cu care merg in Italia si in care am ajuns si unde trebuie sa raman o noapte intreaga singurica fiindca s-a amanat TOO LATE plecarea…) Ei.. cu zambetul pe buze vad asta nu ca a bad omen, ci ca o ultima 'haventura' petrecuta in Romanica noastra mult …iubita sau Romania noastra multa…nu stiu exact :p 😀 Besides, cred ca nu exista coincidente si ca, de fapt, it's more of a parting gift ca sa zic asa… pentru ca -uite- abuzez si eu de faptul ca firmele au net :))) si trimit porumbelul mesager pe plaiurile bucurestene… No, va salut din Caransebes si pastram legatura legata prin tehnica legarii :*:*:*:*:*

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: