Din mintea mea creaţă

Avaria

Posted by Alexandra Ene pe Septembrie 9, 2011

 Aş vrea să încep prin a mă plânge de faptul că avariile sunt folosite atât de mult pentru a lăsa maşina 2 minute cât îşi ia unul sau altul ţigări sau prezervative, încât dacă ai cu adevărat o avarie şi tragi pe dreapta, şoferii te claxonează şi înjură crezând că ai oprit de fiţă.

 Era vineri după-amiaza, şi am pornit cu portbagajul burduşit bine pentru un pic de turism de weekend la rude. Eram pe la jumătea drumului când a început tot necazul, într-un final fiind nevoiţi să înghesuim maşina cât mai în afara carosabilului şi să o oprim. Claxoanele au curs gârlă, însă de sub capotă ieşea fum aşa că pentru moment nici nu mă gândeam să o mai mişc din loc. Dupa 5 minute de reflectat („ce să fac? să mai pornesc motorul? dacă se întâmplă ceva rău? nu, eu nu mai pornesc motorul… zici măcar s-o duc în parcare?”) m-am încumetat şi am mutat maşina 3 metri mai hacana, unde nu mai incomoda pe nimeni, dar cu emoţiile în gât mai ales faţă de maşinile de pe contrasens, căci a trebuit să traversez şoseaua iar maşina s-a mişcat în mega-reluare. Am răsuflat uşuraţi la finalul operaţiunii, ca apoi să continuăm să ne îngrijorăm că poate am rămas în drum, la 50 km atât de Bucureşti cât şi de oraşul destinaţie, cu un portbagaj plin şi fără bani. De sub capotă ieşea abur şi fum, nici unul din noi nu se pricepe la mecanică, situaţia era roz. După ce ne-am agitat un pic am găsit o persoană care se pricepea cât de cât, am primit indicaţii (maşina este veche şi are pierderi atât de ulei cât şi de lichid de răcire, am reuşit performanţa de a rămâne fără ambele), am aflat că tre’ să se răcească motorul înainte de a putea interveni, aşa că ne-am pus pe aşteptat. Din fericire pentru mine, nu mâncasem pacheţelul pentru serviciu, şi îl aveam la mine. Aşa am ajuns eu ca într-o vineri seară să mănânc în maşină pe marginea drumului, cu ajutorul unui cuţit de plastic, căci furculiţă nu aveam, o salată de ton nu grozavă, dar care în acel moment era însăşi definiţia raiului. Mai departe lucrurile s-au simplificat mult datorită unui cuplu care ne-a ajutat cu transportul pana la cea mai apropiată benzinărie („decât” 6 km erau de mers) şi înapoi, pentru a cumpăra ulei, pe care dealtfel s-a dus toată rezerva de bani pe care o mai aveam. Momentul adevărului a venit, am pus ulei, am completat apă, bagă cheia în contact, fă-ţi cruce şi…… a pornit! În câteva minute eram pe drum, stresul acumulat în cele două ore de când oprisem se risipise, însă cred că abia atunci am realizat cât de tare mă speriasem. O senzaţie de uşoară sufocare m-a prins din urmă în timp ce conduceam nu foarte repede pe semiîntuneric, ca să-mi aducă aminte să fiu mult mai atentă la motorul ăla bătrân înainte să mai ies din oraş cu Limusette.

Dragi şoferi, uneori maşinile trase pe dreapta şi cu avariile pornite au realmente o avarie, nu întotdeauna şoferul a lăsat-o acolo ca să-şi ia pepeni!

Posted in Uncategorized | 2 Comments »

Si inca o data despre fumat

Posted by Alexandra Ene pe August 23, 2011

Dupa ce am primit un comentariu la subiectul legat de fumat, m-am decis sa raspund printr-un articol pentru ca nu imi pot incheia ideea in doua randuri.

In lipsa dependentei de nicotina, fumatul nu ar mai fi nicio placere, niciun rasfat. Cat am fumat imi era imposibil sa imi inchipui viata si bucuria, relaxarea, concediile, cititul unei carti, momentele stresante sau concentratul asupra unei probleme, fara tigara alaturi. Obiceiul asta s-a insinuat in fiecare aspect din viata mea, iar perspectiva de a inceta sa mai fumez nu imi suradea deloc. Mi-am dorit sa ma las, insa credeam ca va fi un efort permanent. Nu o zi, doua, trei, nu o luna, nu un an, ci vesnic. Vesnic urma sa traiesc tanjind la o tigara si invidiindu-i pe cei care fumeaza.  Acum, dupa aproape 3 ani de cand nu mai fumez (dar si dupa primele cateva luni), percep mirosul si gustul unei tigari in mod complet diferit si nu mica mi-a fost surprinderea sa aflu ca imi intoarce efectiv stomacul pe dos.

„Si apoi, ce ar fi viata fara o tigara, o cafea sau un pahar de sampanie? Chiar sa nu ne rasfatam deloc?”

Sunt de acord cu sampania, personal as prefera Bailey’s, insa placerea fumatului nu e altceva decat placerea drogatului care isi primeste doza, este usurarea pe care o simti cand reusesti sa eviti o lovitura iminenta, nu este placere autentica ci doar sfarsitul unei senzatii neplacute – sevrajul. Nu fumezi ca sa te simti bine, ci ca sa te simti „normal”.

„Indiferent de lucrurile la care renunti sau nu, tot ”acolo” ajungem.”

Asa este, de ce sa nu alegi sa poti manca in absolut orice restaurant si sa te doara in derriere daca e sau nu permis acolo fumatul? De ce sa nu alegi sa poti petrece oricat timp intr-un spatiu cu fumatul interzis, fara a simti disconfort? De ce sa nu alegi sa poti calatori cu avionul facand curse oricat de lungi? De ce sa nu alegi sa nu te afecteze cu nimic schimbarile legislative legate de unde ai si unde nu ai voie sa produci fum? Si sa ti se rupa de avertismentele macabre de pe pachete. Este mult mai putin stresanta viata atunci cand nu fumezi.

Posted in Uncategorized | 10 Comments »

Atenţie, turişti estivali, se blochează roţile!

Posted by Alexandra Ene pe August 17, 2011

Traficul până în Constanţa ar fi fost imposibil, dacă nu am fi făcut un ocol de vreo 60 de kilometri. S-a ieşit bară la bară de pe autostradă, şi io am zis că nu merg aşa orice ar fi, atâtea zeci de km, oricât de bucureşteancă aş fi. Căldură mare, mon cher! Şi populatie migratoare pe măsura.. Ca să intrăm în Eforie Nord, tot la coadă am stat, apoi o vreme ne-am târât în viteza a doua în urma unuia care intenţiona să tragă pe dreapta dar nu era prea hotărât. N-aş fi crezut că o să spun asta, însă este posibil ca într-adevăr să se circule mult mai enervant pe Litoral decât în Bucureşti. Numa’ bine ce-am lăsat maşina parcată pe o străduţă şi am plecat în căutarea hotelului, că ne-am pomenit cu un bileţel lăsat prins în oglinda retrovizoare, ce grăia cam aşa:
„AVERTISMENT!!!
S.C. EFORIE ESTIVAL N-S S.R.L. vă înştiinţează să achitaţi taxa de parcare conform H.C.L. bla, bla etc.  În cazul refuzului vi se vor bloca roţile!
Contactaţi agentul de parcare din zona maşinii Dvs.
Mulţumim pentru înţelegere.”
Am căutat din priviri locul în care scria că aia-i parcare cu plată, unde-i ghişeul, unde-i agentul de parcare, unde-i notat un tarif, ceva. Cu greu, într-un final am descoperit semnul de parcare cu plată, cocoţat la o înălţime apreciabilă, discret agăţat într-un copac, unde era imposibil de văzut din maşină. Restul, ciuciu! Pe bileţel mai era trecut şi un număr de telefon, mâzgălit cu pixul şi m-a apucat râsul la gândul că cineva crede într-adevăr că o să aştept din timpul meu, în vacanţa mea, să vină nush ce agent al parcării tocmai din cealaltă juma’ de Eforie ca să îi dau bani.
Toată staţiunea euforică, plus sora ei mai sudică, sunt ticsite cu astfel de semne puse pe stâlpi şi prin copaci, având una peste alta un aspect de improvizat, la fel ca şi restul lucrurilor care se pot afla despre firma asta. Maşina cu care se plimbă ei agale lăsând bileţele şi ridicând comisioane este una înmatriculată în Bulgaria, iar din informaţiile de pe net, în 2009 firma avea 7 angajaţi. Cu recesiunea, acu or mai avea vreo 2, unul pentru nord, unul pentru sud…
Locuri în care să poţi parca fără să plăteşti există numai pe străduţele extra-super lăturalnice, şmecherii cu aparat de taxat la purtător au acaparat efectiv toate locurile cu potenţial de parcare.
Deşi urlă mass-media că ar fi băgat ăştia criza în ţară, pe litoral nu se simte asta. Preţurile au rămas sus iar jecmăneala e mai pe faţă ca niciodată.
Singura criză care ne deranjează este cea a bunului simţ!

Autori: Alexandra Ene & Lucian Iorgulescu

Posted in Uncategorized | 1 Comment »

ENErveL

Posted by Alexandra Ene pe August 2, 2011

M-am asezat la coada, sa achit factura la Enel.

– Dumneavoastra ce doriti ?

– Sa achit o factura de lumina.

– Pai nu la noi, ci la Enel, doua blocuri mai incolo

Nu, nu eram la Enel, intrucat acolo coada era imensa iar pauza mea de masa este limitata. Dealtfel cine se gandea ca fix in miezul zilei cand cetateanul de rand e la serviciu, o sa iasa tot poporul sa-si achite facturile sau sa se certe la adapostul aerului conditionat.

Asadar ma apucase groaza la gandul ca va trebui sa ma intorc acolo unde nu vrusesem initial sa stau.

– Dar la dumneavoastra nu se pot achita facturi de la Enel ? o intreb plina de speranta pe doamna de la posta.

– Nu.

– Pai cum, ca am mai achitat aici.

– Sa nu fie restanta.

Bine ca am insistat, ca m-ar fi lasat sa plec fara sa imi spuna ca da, factura mea putea fi platita acolo.

– Nu este restanta. Uitati factura.

– Ok, reveniti in 10 minute ca acum e schimbul de tura.

Am ramas acolo batand darabana nervoasa, nu pentru ca era schimbul de tura si trebuia sa astept, ci pentru ca alte dati cand nu am insistat, astfel de functionare m-au trimis aiurea pe coclauri.

 

 

Posted in Uncategorized | 2 Comments »

The coffee machine from hell

Posted by Alexandra Ene pe Iulie 28, 2011

Cum am ajuns eu in aceasta dimineata la serviciu, vesela si infloritoare, mi-am zis sa beau o cafeluta. Totul era minunat si universul zambea gales la mine, cand nemernicia de expresor imi spune:  empty trays ca altfel nu bei cafea. Bine bre, zic, si scot tavitele si le golesc. Insa aparatul insista, asa ca am clatit cu apa tavile, le-am uscat cu un servetel si le-am asezat la locul lor, convinsa ca dupa atata rasfat, voi primi cafea. Canci. Empty trays. Semi-pseudo-calculatorista ce-mi sunt, ma gandesc sa-i dau un restart, asa ca opresc aparatul, il scot din priza, astept un minut si il repornesc. Empty trays. Ii ard un pumn. Empty trays. Ii mai ard unul, mai cu ciuda, si de data asta il conving si eroarea dispare. Buuuun, cana la locul ei, cafeaua in aparat, pe locuri, fiti gata, start. Please decalcify. Ei drace! Decalcify mai incolo, acu cafea! Ok, si se apuca aparatul sa fornaie si sa zornaie si sa scoata sunete care mai de care mai nereproductibile in scris, si stau, si stau, si aparatul vibreaza si brrrr-ie, ai fi zis ca vrea sa demareze acu si sa dispara in zarile albastre, dar cafea canci.

Atunci mi-am luat cana si am plecat la filtrul clasic, a carui cafea nu e la fel de grozava dar macar este disponibila.

Posted in Uncategorized | 2 Comments »

Limba noastra-i o comoara – partea a 4-a :-D

Posted by Alexandra Ene pe Iulie 14, 2011

A da bir cu fugitii – giving taxes with running
Apune gand rau – putting bad thought
A-i purta sambetele  carying one’s saturdays
A face de petrecanie – making of death
Ma umfla rasul – laughter is blowing me
S-au incins spiritele – ghosts have heated up
A face haz de necaz – making fun of trouble
A calca in strachini – stepping in bowls

Posted in Uncategorized | 1 Comment »

Pisoi de adoptat

Posted by Alexandra Ene pe Iulie 6, 2011

Verisoara mea (aceeasi verisoara al carei link il gasiti in blogroll) are de dat spre adoptie cativa pisoi dragalasi foc. Descrierile lor si cateva poze puteti primi chiar de la ea:

http://pensiunea-tundra.ro/brosa-si-soricica-si-prietenii-lor–adoptati-i-d3799.html

Posted in Uncategorized | 5 Comments »

D’ale traficului

Posted by Alexandra Ene pe Iunie 30, 2011

Am plecat oarecum in tromba azi de la serviciu. In ciuda faptului ca scapasem mai devreme si deci nu ma grabeam nicaieri, desi ar fi trebuit sa fiu relaxata si sa ma doara la bascheti de orice aglomeratie, eu am accelerat cu simt de raspundere si am pornit pe drumul cel mai ocolitor de aglomeratie, anume pe stradute.

Bafta mea s-a terminat acolo unde, pe o straduta ingusta dar in mod injust cu dublu sens, un Logan MCV parcat in spic in ciuda restului masinilor parcate paralel, isi scotea fundul cel lung mult catre axul drumului. Sigur, nu e chiar mare scofala, doar nu conduc in Bucuresti de ieri. Am facut o masuratoare rapida in minte si am conchis ca am loc sa trec, chiar daca mai la limita. Cum ma apropiam eu, precauta insa decisa, vad cum Loganul in ciuda oricarei logici incepe sa iasa in strada. Locul era ingust, cu certitudine nu am fi putut trece unul pe langa celalalt, insa doamna care manuia volanul adversar tinea sa-si masoare puterile. Imi face semn sa dau cu spatele ignorand coloana de masini care se formase in spatele meu, iar eu ii fac semn sa se bage la loc de unde a iesit  (in mai mult decat un singur sens, fie vorba intre noi). Incerc sa-i explic prin semne ca n-am unde sa ma duc dar ea o tine pe-a ei. Intr-un final claxoanele si injuraturile din coloana isi fac efectul si doamna Logan baga in marsarier si merge asa prudenta pana ce reuseste sa iasa intr-o straduta laterala, pe sens interzis. Mai departe nu stiu ce s-a intamplat, caci  odata ce am reusit sa depasesc masina problemă si am vazut din nou drum liber in fata mea, n-am vrut decat sa ies cat mai repede de acolo si sa imi reiau graba cu care plecasem.

Dar cred ca azi am avut o demonstratie live a motivului pentru care uneori circulatia se blocheaza fara sens.

Posted in Uncategorized | 4 Comments »

Noutati

Posted by Alexandra Ene pe Iunie 21, 2011

„Primăria a reabilitat cimitirul ortodox din localitate, dar nu a mai avut fonduri şi pentru cel musulman. Aşa că cimitirul mozaic a fost reparat prin contribuţia unor familii horahane de etnie musulmană.”

I don’t think so. Nu, nu, in nici un caz nu cred ca un cimitir mozaic (evreiesc, domnilor stiristi! ) a fost reparat de catre musulmani. Si cand te gandesti ca citatul este dintr-un ziar care isi spune „Adevarul”.

Se imprumuta atatia termeni englezesti, ar trebui imprumutat si termenul pentru stiri: news. Sunt atat de priceputi domnii de la noutati incat lucrurile scrise sunt noutati chiar si pentru cei implicati direct.

Posted in Uncategorized | 1 Comment »

Metroul nostru cel de toate zilele

Posted by Alexandra Ene pe Iunie 9, 2011

Ieri in metrou eram obosita si nu doream decat sa stau jos si sa las statiile sa curga. Dupa un sir lung de ” fir-ar, s-a ocupat locul unde vroiam sa ma asez” am reusit intr-un final sa ocup un loc liber exact atunci cand metroul s-a aglomerat brusc, si am spus in sinea mea: aleluia! Exact in fata mea a rasarit o fetita de vreo 4 anisori, frumusica, genul ala de copil cu un cap mult disproportionat fata de trupusorul mic si firav, dandu-i un aspect ireal, ca de papusa. A zambit la mine, insa tatal mi-a rapit bucuria trimitandu-mi privirea de „ridica-te si las-o pe ea sa stea jos”. I-am raspuns cu privirea de „ia-ti gandul” si mi-am luat la randul meu gandul, caci metroul statea deja de doua minute in statie si nu intelegeam de ce nu plecam odata. In stanga mea o voce a intrebat daca mai stam mult, alta i-a raspuns de undeva din dreapta ca deja s-a aglomerat prea tare si ar fi cazul sa porneasca. Prin difuzoare o a treia voce a afirmat spre disperarea tuturor ca „metroul stationeaza doua minute”, iar prima voce a tunat furioasa un „fir-ai al dreacu!” urmat de alte comentarii la fel de prietenoase ale altor calatori. Am fost foarte bucuroasa sa cobor din metrou atunci cand am ajuns la destinatie, avand acum o mai mare pretuire fata de aerul respirabil pe care il consider in general un dat. Si cu o si mai mare placere de a merge pe jos …

Posted in Uncategorized | 7 Comments »