Aş vrea să încep prin a mă plânge de faptul că avariile sunt folosite atât de mult pentru a lăsa maşina 2 minute cât îşi ia unul sau altul ţigări sau prezervative, încât dacă ai cu adevărat o avarie şi tragi pe dreapta, şoferii te claxonează şi înjură crezând că ai oprit de fiţă.
Era vineri după-amiaza, şi am pornit cu portbagajul burduşit bine pentru un pic de turism de weekend la rude. Eram pe la jumătea drumului când a început tot necazul, într-un final fiind nevoiţi să înghesuim maşina cât mai în afara carosabilului şi să o oprim. Claxoanele au curs gârlă, însă de sub capotă ieşea fum aşa că pentru moment nici nu mă gândeam să o mai mişc din loc. Dupa 5 minute de reflectat („ce să fac? să mai pornesc motorul? dacă se întâmplă ceva rău? nu, eu nu mai pornesc motorul… zici măcar s-o duc în parcare?”) m-am încumetat şi am mutat maşina 3 metri mai hacana, unde nu mai incomoda pe nimeni, dar cu emoţiile în gât mai ales faţă de maşinile de pe contrasens, căci a trebuit să traversez şoseaua iar maşina s-a mişcat în mega-reluare. Am răsuflat uşuraţi la finalul operaţiunii, ca apoi să continuăm să ne îngrijorăm că poate am rămas în drum, la 50 km atât de Bucureşti cât şi de oraşul destinaţie, cu un portbagaj plin şi fără bani. De sub capotă ieşea abur şi fum, nici unul din noi nu se pricepe la mecanică, situaţia era roz. După ce ne-am agitat un pic am găsit o persoană care se pricepea cât de cât, am primit indicaţii (maşina este veche şi are pierderi atât de ulei cât şi de lichid de răcire, am reuşit performanţa de a rămâne fără ambele), am aflat că tre’ să se răcească motorul înainte de a putea interveni, aşa că ne-am pus pe aşteptat. Din fericire pentru mine, nu mâncasem pacheţelul pentru serviciu, şi îl aveam la mine. Aşa am ajuns eu ca într-o vineri seară să mănânc în maşină pe marginea drumului, cu ajutorul unui cuţit de plastic, căci furculiţă nu aveam, o salată de ton nu grozavă, dar care în acel moment era însăşi definiţia raiului. Mai departe lucrurile s-au simplificat mult datorită unui cuplu care ne-a ajutat cu transportul pana la cea mai apropiată benzinărie („decât” 6 km erau de mers) şi înapoi, pentru a cumpăra ulei, pe care dealtfel s-a dus toată rezerva de bani pe care o mai aveam. Momentul adevărului a venit, am pus ulei, am completat apă, bagă cheia în contact, fă-ţi cruce şi…… a pornit! În câteva minute eram pe drum, stresul acumulat în cele două ore de când oprisem se risipise, însă cred că abia atunci am realizat cât de tare mă speriasem. O senzaţie de uşoară sufocare m-a prins din urmă în timp ce conduceam nu foarte repede pe semiîntuneric, ca să-mi aducă aminte să fiu mult mai atentă la motorul ăla bătrân înainte să mai ies din oraş cu Limusette.
Dragi şoferi, uneori maşinile trase pe dreapta şi cu avariile pornite au realmente o avarie, nu întotdeauna şoferul a lăsat-o acolo ca să-şi ia pepeni!